Plahotniuc își cere iertare de la de moldoveni. Motivul

Rar când politicienii își cer scuze de la cetățeni pentru greșelile comise. Dar totuși unii recunosc că au greșit și prezintă scuzele de rigoare. Este și cazul lui Vlad Plahotniuc care a declarat în cadrul unui interviu că își cere scuze de la cetăţeni, pentru faptul că au asistat şi au fost afectaţi de toate războaiele politice care au avut loc în țara noastră.

„Faptul că nu avem o perspectivă clară încă de integrare în UE cred că ţine de altceva, nu de aspectele menţionate de dvs. În primul rând, de clasa politică, pentru că am fi putut avansa mai rapid dacă nu am fi stat în războaie politice interminabile şi în acele perioade de instabilitate, perioade pentru care personal am prezentat şi prezint din nou scuze cetăţenilor, că au asistat şi au fost afectaţi de toate aceste războaie politice.

Dacă acum acordăm importanţa cuvenită stabilităţii în ţară se datorează inclusiv lucrurilor pe care le-am învăţat din greşelile făcute în trecut, reproșurilor primite justificat de la oameni. Cred că ultimii doi ani au arătat o schimbare evidentă a modului în care activăm în acest sens, fără scandaluri politice şi mize false. Toată clasa politică trebuie să-şi asume această responsabilitate pentru acea instabilitate politică de lungă durată din trecut, iar în viitor acesta să nu mai fie factorul prin care partidele îşi reglează neînţelegerile. Apoi, motivul pentru care nu avem încă o perspectivă clară de integrare în UE ţine şi de strategia Uniunii privind extinderea, în general. Acest lucru nu înseamnă însă că Moldova nu are o perspectivă de integrare.

În realitate, pe noi, până la integrarea europeană efectivă, trebuie să ne preocupe ca Republica Moldova măcar să ajungă la standardele minime ale unei ţări membre UE. Apoi, putem să cerem activ şi demararea procesului de integrare şi sunt sigur că vom fi auziţi. Deci avem treabă multă mai întâi acasă”- a declarat Vlad Plahotniuc.

t4e.jpg

SURSA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s