Siegfried Mureşan: „Asistenţa macrofinanciară a UE nu poate fi acordată până când autorităţile din RM nu vor dovedi că lucrează doar în interesul cetăţenilor”

Concluziile Consiliului Uniunii Europene referitoare la relaţiile cu Republica Moldova, adoptate ieri de miniştrii de externe ai statelor membre, arată clar că Republica Moldova mai are mulţi paşi de făcut pentru a beneficia de asistenţa macrofinanciară de 100 de milioane de euro acordată de Uniunea Europeană, susţine europarlamentarul Siegfried Mureşan, scrie Jurnal.md.

Potrivit lui Siegfried Mureşan, asistenţa macrofinanciară a UE nu poate fi acordată până când autorităţile din Republica Moldova nu vor dovedi că lucrează doar în interesul cetăţenilor.

„Există condiţionalităţi tehnice şi politice foarte clare pentru ca prima tranşă din aceşti bani să fie eliberată. Ele ţin de respectarea statului de drept, combaterea corupţiei şi, mai ales, de punerea în acord a legislaţiei electorale cu recomandările Comisiei de la Veneţia. Republica Moldova trebuie să îndeplinească aceste condiţionalităţi, altfel banii nu vor putea fi acordaţi”, a declarat europarlamentarul.

„Vedem că Uniunea Europeană îşi reafirmă angajamentul privind asocierea economică şi politică cu Republica Moldova, însă autorităţile de la Chişinău trebuie să urgenteze implementarea reformelor stabilite de comun acord în cadrul Acordului de Asociere pentru ca cetăţenii Republicii Moldova să se bucure pe deplin de beneficiile apropierii de UE: instituţii consolidate şi modernizate, o justiţie mai bună, şcoli şi spitale mai bune, o economie mai competitivă”, a spus Siegfried Mureşan.

Şi cetăţenii Republicii Moldova vor o justiţie independentă şi o guvernare mai bună, susţine Siegfried Mureşan.

„Uniunea Europeană a înţeles acest lucru, de aceea va folosi toate instrumentele pe care le are să se asigure că reformele aşteptate de oameni sunt accelerate şi că rezultatele sunt concrete. Şi eu vreau ca banii europeni să ajungă la Chişinău, dar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să existe garanţia că vor fi folosiţi de instituţii reformate care utilizează banii cât mai eficient în interesul cetăţenilor”, a conchis europarlamentarul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s