CHIȘINĂUL VA RĂMÂNE FĂRĂ GHERETE! AGENȚII ECONOMICI AU LA DISPOZIȚIE 2 SĂPTĂMÂNI PENTRU A LE EVACUA, ÎN CAZ CONTRAR VOR FI VÂNDUTE LA METAL FEROS

Agenții economici care dețin gherete în oraș au la dispoziție cel mult două săptămâni pentru a le demonta. În caz contrar, punctele comerciale vor fi scoase de către reprezentanții preturilor de sector și vor fi vândute la metal feros. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul ședinței operative de la Primărie după ce mai mulți pretori s-au plâns că nu pot evacua gheretele din cauza că nu au unde să le depoziteze, transmite Agora.

„Nu am evacuat nicio gheretă pentru că nu avem unde le stoca. Am identificat un teren de 550 de metri și câteva încăperi pentru a depozita acolo toate gheretele. Asta trebuie să facem printr-o dispoziție semnată de primar. Avem vreo 30 de gherete care trebuie să fie evacuate. Noi nu vrem să cheltuim banii municipali, vrem ca acestea să fie ridicate din banii proprietarilor. I-am preîntâmpinat, și acum mergem după normele juridice. În maximum 2 săptămâni vom rezolva”, a declarat pretorul sectorului Ciocana, Galina Bostan.

Situații similare sunt și în celelalte sectoare ale capitalei:

„Avem șase gherete în stare abandonată. Am cerut să fie ridicate de agenții economici. Au 15 zile pentru  a le evacua. Dacă nu o vor face, vom interveni forțat”, susține pretorul sectorului Râșcani.

„Au fost evacuate o gheretă și 2 pavilioane. La Întreprinderea Municipală a Serviciilor locative nu mai este loc. Nu știm ce să facem cu ele după ce le retragem. Agenții economici nu vin după ele. Noi le păstrăm 30 de zile, dar pe urmă nu avem ce face cu ele. Sunt peste 100 de gherete care trebuie evacuate. Regulamentul nu e dus pana la capăt”, a declarat vicepretorul sectorului Botanica.

Primarul general interimar, le-a sugerat să nu le fie frică de reclamațiile venite din partea agenților economici și să ducă gheretele abandonate la metal-feros.

„Voi aveți bani îm buget, cu ei veți plăti reclamațiile. Restul gheretelor, le dați la metal feros și aduceți încasări la bugetul municipal”, a declarat Silvia Radu.

Pretorul sectorului Centru susține că a început deja să acționeze conform sugestiei primarului:

„Avem 7 gherete care nu activează. Am cerut agentului economici să le demonteze. Dacă el nu vine, săptămâna asta le vom demonta și le vom evacua. Problema depozitării există. Am emis o dispoziție cu privire la casarea materialelor depozitate. Dacă agentul economic nu-și ia ghereta, noi avem dreptul să îl ducem la metal feros. Se referă și la panourile publicitare”, a conchis funcționarul.

Potrivit autorităților municipale în cel mult două săptămâni în oraș nu va mai fi nicio gheretă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s